nbsp;
— Spune condiția, Irina, am zis încet.
S-a îndreptat și m-a privit drept în ochi.
— Le iau cu mine. La București.
— Le duc la o clinică. La școli speciale.
— Tu semnezi o hârtie că renunți la ele.
Camera s-a învârtit cu mine.
— Sunt fiicele mele, am spus.
— Le-am crescut singur. Le cunosc fiecare pas, fiecare teamă.
Irina a râs scurt.
— Le-ai crescut în sărăcie.
— În haine făcute din cârpe.
— Crezi că asta e viață?
Ana s-a întors spre mine.
— Tată, ce se întâmplă?
Am