burtă.
Iar Ștefan era singurul îngrijorat.
— Dar eu mai sunt cel mic?
— Vei fi fratele ei mai mare, i-a spus Andreea.
Ștefan s-a gândit puțin.
În fiecare seară, Andreea intra în camera Sofiei.
Uneori o găseam acolo privind pătuțul.
— Nu-mi vine să cred, spunea.
— Că după atâția ani chiar vine.
Am ajuns la spital în Suceava dimineața devreme.
După câteva ore, am auzit plânsul copilului.
Nu pot explica sentimentul acela.
Chiar și după cinci nașteri, nu devenise ceva obișnuit.
Asistenta ne-a arătat fetița.
Era mică, roșie la față și avea