mea.
Asta m-a făcut să râd.
— Răzvane, nevastă-ta a căzut pe podea înainte să ajung eu aici. N-a avut nevoie de mine ca să fie supărată pe tine.
— Eu muncesc zece ore.
— Și ea câte muncește?
— Nu compara serviciul meu cu statul acasă.
Am simțit că mi se ridică iar sângele în cap.
Dar de data aceea nu i-am mai ținut predici.
— Bine.
— Ce bine?
— Mâine eu o duc pe Irina la mine.
S-a uitat la mine.
— Cum adică o duci la tine?
— Două zile. Să doarmă. Să mănânce. Să-și