Profesorul meu mă obliga să rămân după fiecare curs până când plecau toți ceilalți

veche. Era făcută cu aproape douăzeci și cinci de ani înainte, în fața aceleiași universități. Trei tineri stăteau unul lângă altul și zâmbeau spre aparat.

L-am recunoscut imediat pe tata.

Lângă el era profesorul Marinescu, mult mai tânăr.

Iar între ei se afla o fată.

Mi s-au înmuiat genunchii.

Fata din fotografie semăna izbitor cu mine.

— Cine este? am întrebat.

Adriana își șterse ochii.

— Sora mea, Irina.

Profesorul își trase un scaun, dar nu se apropie de mine.

Adevărul a venit bucată cu bucată.

Tata, Robert și Irina fuseseră prieteni