se descurcă fiica ei după luni de terapie. Nu se așteptase la asta. La acel moment de umanitate pură. La acel bărbat simplu, care fără bani, fără costume, dăruia fetiței ei ceva ce nici toate milioanele nu ar fi putut cumpăra: bucurie adevărată.
După ce muzica se opri, sala izbucni în aplauze. Ion roși până în vârful urechilor, dar Ana îi strânse mâna și îi șopti:
— Mulțumesc. M-ai făcut să mă simt ca o prințesă.
Ion zâmbi.
— Ești una. Doar că lumea uită să vadă asta.
În seara aceea, femeia