căldură care făcu ca toți ceilalți să se oprească pentru o clipă.
— Așa e bine? — întrebă el.
— E perfect — răspunse Ana. — Nici nu știi cât mi-am dorit asta.
Ion o învârti încet, ca într-un vis. Muzica, luminile, aplauzele din fundal – totul dispăru. Rămăseseră doar ei doi, un om simplu și o copilă care simțea că pentru o clipă poate zbura.
De sus, din colțul sălii, o femeie în rochie elegantă îi privea. Lacrimile îi curgeau tăcut. Era mama Anei – doamna Stoica, proprietara unei companii mari, venită incognito să vadă cum