Paznicul m-a găsit dormind pe casa scării, cu bebelușul de 5 zile la piept — a doua zi, în loc să mă dea afară, proprietarul blocului mi-a întins o cheie…

a lăsat pixul jos și m-a privit drept în ochi.

— Dacă mi-ar fi milă, ți-aș da niște bani și te-aș trimite în drumul tău. Mila ține o zi. Eu nu-ți dau milă. Îți dau muncă. Munca ține toată viața.

N-am mai avut ce să răspund. Am pus căruciorul lângă birou, cu Luca dormind în el, și în dimineața aceea am început să scriu, nume cu nume, chirie cu chirie, tot ce era de pus în ordine.

Așa au trecut zilele. Veneam în fiecare dimineață la parter, cu Luca lângă mine.