biroul unui notar.
Atunci m-am speriat.
„Eu nu intru.”
„De ce?”
„Pentru că știu ce o să spună lumea.”
„Lumea nu semnează în locul meu.”
Înăuntru am aflat ce hotărâse.
Nu îmi lăsa toată averea.
Și m-am bucurat că nu făcea asta.
O parte din bani urma să meargă către o fundație care sprijinea copii din familii sărace.
O parte către câteva rude.
Casa urma să fie vândută după moartea lui, dacă nu apăreau alte schimbări.
Dar mie îmi lăsa o sumă suficientă încât să-mi pot cumpăra o garsonieră modestă.