Patronul la care făceam curat de 12 ani mi-a pus în palmă un plic cu 8.000 de lei și mi-a spus: „Până luni vreau să-i cheltuiești pe toți. Nu mă interesează pe ce.”

biroul unui notar.

Atunci m-am speriat.

„Eu nu intru.”

„De ce?”

„Pentru că știu ce o să spună lumea.”

„Lumea nu semnează în locul meu.”

Înăuntru am aflat ce hotărâse.

Nu îmi lăsa toată averea.

Și m-am bucurat că nu făcea asta.

O parte din bani urma să meargă către o fundație care sprijinea copii din familii sărace.

O parte către câteva rude.

Casa urma să fie vândută după moartea lui, dacă nu apăreau alte schimbări.

Dar mie îmi lăsa o sumă suficientă încât să-mi pot cumpăra o garsonieră modestă.