lăsase cu respirația tăiată.
Când am ajuns în lateralul sălii, m-am oprit. Nu pentru că voiam să mă întorc, ci pentru că în spatele meu am auzit pași grăbiți. Era Maia.
— Ana! — a șoptit printre dinți. — Cum ai putut să faci asta? Ai distrus totul!
M-am întors spre ea. Avea ochii umezi, dar nu de durere. De furie. O furie crescută ani la rând.
— Maia, nu ți-am făcut nimic. Ție ți s-a dat tot. Ție ți s-a cerut niciodată nimic. Ți-au netezit drumul și tot n-ai fost mulțumită.
Ea a