scoțând apă.
Ochii i s-au deschis încet.
„Unde… unde sunt…?”
Tatăl a căzut în genunchi lângă ea.
„Ești bine… ești acasă…”
Plângea.
Nu mai conta nimic altceva.
Mai târziu s-a aflat adevărul.
Femeia alunecase și se lovise la cap. Fusese dusă de apă și se agățase de trestii, unde rămăsese inconștientă.
Trupul găsit era al altei femei din alt sat.
Coincidență de haine.
Coincidență de soartă.
Dar nu și de viață.
În acea seară, casa nu mai mirosea a tămâie.
Ci a mâncare caldă.
A viață.
Mihăiță stătea lipit de