că doar aia îi place soțului meu. Nu avusesem timp de nimic anul ăsta. Mă certam singură în gând că iar iese un Paște făcut pe fugă.
Și atunci am dat de ea.
Pe o pătură decolorată, întinsă pe asfaltul rece de lângă intrare, avea câteva legături de pătrunjel, de ceapă verde și de mărar, ude încă de rouă. Atât. O copilă cu o geacă subțire, cu părul prins într-o coadă, care se ridica în picioare de fiecare dată când trecea cineva pe lângă ea.
— Luați mărar, doamnă? E