O fetiță de 15 ani îmi vindea mărar în fața pieței, cu mâini crăpate de om bătrân. Când am întrebat-o ce-și dorește de Paște, mi-a răspuns ceva ce m-a făcut să-mi las coșul din mână chiar acolo, pe asfalt…

al lor, dintr-un ceainic ciobit la cioc. Mâna îi tremura puțin, dar a turnat cu atâta grijă și cu atâta demnitate, de parcă turna în cel mai scump serviciu din lume.

— Să nu vă supărați că n-avem mai multe, a zis. Da’ ce-avem, e din inimă.

Am vrut să spun ceva și nu am putut. Mi se pusese un nod în gât cât pumnul.

Am scos din sacoșă ce adusesem și le-am pus pe masă. Bunica a dat să nu primească, s-a rușinat, a zis că e prea mult, exact