umilesc cărând jumătate de magazin după mine.
Am condus până la Săbăoani cu inima strânsă, ca și cum mă duceam la un examen. Am întrebat un om de la o poartă unde e casa cu trandafiri. Mi-a arătat-o din cap, la capătul uliței.
Era o casă mică, văruită demult, cu un pridvor de lemn înnegrit de ploi. La poartă, două tufe de trandafiri, încă golașe, doar cu câteva mlădițe roșcate care abia dăduseră. Se vedea că vara aia poarta era plină de flori. Acum era doar promisiunea lor.
Am bătut.