O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

cameră de hotel, am scos telefonul și am sunat-o pe mama. Nu aveam niciun motiv. Nu se întâmplase nimic. Trecuseră vreo trei săptămâni de când nu vorbisem, din alea în care îți zici mereu „o sun mâine”.

A răspuns la al doilea apel, îngrijorată, cum răspund mamele când le suni seara, pe neașteptate.

— S-a întâmplat ceva?

— Nu, mamă. Voiam doar să aud cum ești.

A urmat o tăcere, și pe urmă am auzit cum i se schimbă vocea, cum se așază pe un scaun, cum pune ceașca jos. Și am