să aud cum ești.
A urmat o tăcere, și pe urmă am auzit cum i se schimbă vocea, cum se așază pe un scaun, cum pune ceașca jos. Și am stat de vorbă un ceas, despre nimic — despre gard, despre vecini, despre o rețetă. De câte ori uit acum să-mi sun mama trei săptămâni, o văd pe Veta pe peron, strângând borcanul la piept, potrivindu-și nodul basmalei, spunând că mama nu are nevoie de invitație.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri