O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

a zis încet. Mie nu mi-a spus nimic. Venea de Paști, era totul bine, râdea…

— Așa fac ăștia tinerii, doamnă, a oftat vecina. Le e rușine. Stați să văd, că am undeva un număr de la el, mi-l lăsase când s-a mutat, pentru corespondență.

Drumul până la Grigorescu

Vecina a intrat și s-a întors cu un petic de hârtie. Am format eu numărul, de pe telefonul meu, că al Vetei zăcea mort în buzunar. A sunat lung. O dată, de două ori, de trei ori. Nimic. Am mai încercat o