O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

n-ai ce să-i spui. Sun-o doar așa.

Am ajuns la ședința mea cu trei ore întârziere și, sincer, nu-mi mai amintesc nimic din ea. Îmi amintesc doar că, seara, în cameră de hotel, am scos telefonul și am sunat-o pe mama. Nu aveam niciun motiv. Nu se întâmplase nimic. Trecuseră vreo trei săptămâni de când nu vorbisem, din alea în care îți zici mereu „o sun mâine”.

A răspuns la al doilea apel, îngrijorată, cum răspund mamele când le suni seara, pe neașteptate.

— S-a întâmplat ceva?

— Nu, mamă. Voiam doar