O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

să aud cum ești.

A urmat o tăcere, și pe urmă am auzit cum i se schimbă vocea, cum se așază pe un scaun, cum pune ceașca jos. Și am stat de vorbă un ceas, despre nimic — despre gard, despre vecini, despre o rețetă. De câte ori uit acum să-mi sun mama trei săptămâni, o văd pe Veta pe peron, strângând borcanul la piept, potrivindu-și nodul basmalei, spunând că mama nu are nevoie de invitație.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri