tine? Ce ai slăbit așa? De ce nu mi-ai zis, măi băiatule?
Și atunci Costel, bărbatul ăla mare, s-a aplecat și și-a pus fața în basmaua ei, și a început să plângă cum plâng bărbații care n-au mai plâns de ani de zile — pe înfundate, cu umerii tremurând, ținându-se de haina ei de lână.
— Mi-a fost rușine, mamă, a zis printre lacrimi. Mi-a fost rușine să vin acasă și să-ți spun că am dat totul de râpă. Că m-am despărțit, că am pierdut și serviciul o vreme, că fetița e