O bătrână m-a oprit pe peron și m-a întrebat, cu vocea tremurândă, dacă ăsta e trenul de Cluj. Avea două plase grele și basmaua legată strâns. Peste o oră aveam să aflu că nu-și anunțase fiul că vine — și de ce…

vorbesc despre ea cu fiul ei, și-i tremura bărbia.

Am coborât, am mai luat un taxi și ne-am dus spre Grigorescu. Veta n-a mai zis mult pe drum. Ținea borcanul în poală și se uita pe geam la orașul ăsta mare și străin, în care băiatul ei trăia o viață despre care ea nu știuse nimic.

— De-aia venea tot mai rar, a zis la un moment dat, mai mult pentru ea. Nu că nu voia. Nu voia să-mi spună.

Când am ajuns, Costel era deja jos, în fața blocului. Un