dată. Într-un târziu, când eram gata să închid, s-a auzit o voce de bărbat, obosită, prudentă, de om care nu vrea să răspundă la numere necunoscute.
— Alo?
— Bună ziua, sunteți Costel? am zis. Sunt un om de pe tren. E mama dumneavoastră lângă mine.
Am auzit tăcere. Apoi un fel de oftat, ca și cum cineva s-ar fi așezat pe un scaun.
— Mama? Cum… unde e mama?
I-am dat adresa. Am auzit cum se agită, cum caută cheile, cum trântește o ușă. Veta stătea lângă mine și mă privea cum