Mi-am concediat bona pe loc după ce mi-am găsit copiii jucându-se în noroi, convins că le distruge educația… dar câteva minute mai târziu aveam să descopăr că eu eram cel care le furase cea mai frumoasă parte a copilăriei.

Am rămas cu privirea la carnețel câteva secunde.

Întrebarea Irinei îmi răsuna în minte.

„Știți când i-ați auzit ultima dată râzând așa?”

Am vrut să răspund.

Să spun că îi aud râzând în fiecare zi.

Dar mi-am dat seama că nu-mi aminteam.

Îi vedeam cuminți.

Îi vedeam ascultători.

Îi vedeam curați.

Dar nu-mi puteam aminti ultima dată când îi văzusem atât de fericiți.

Irina deschise încet carnețelul.

— Nu vreau să vă conving de nimic. Vreau doar să vă citesc câteva rânduri.

Ridică privirea spre Ana.

— Prima zi.

Coborî apoi ochii