urgență calmă.
Am luat telefonul și am sunat-o pe fiica mea.
— Mamă, ce s-a întâmplat? m-a întrebat, speriată.
— Nu veni diseară la petrecere, i-am spus. — Promite-mi.
A urmat o pauză.
— Ce-ai pățit?
— Promite-mi, am repetat.
A promis.
Am sunat apoi la o cunoștință de-a mea, un fost coleg care lucra la un laborator privat. I-am explicat pe scurt. A venit în mai puțin de o oră.
Când a văzut pulberea, fața i s-a schimbat.
— Nu e ceva banal, a spus încet. — Dacă asta se încălzea pe corp… putea fi foarte