imposibil de ignorat.
Primul gând a fost simplu și înfiorător: asta nu e un accident.
Am tras rochia de pe pat cu grijă, de parcă ar fi fost o bombă. Mi-am spălat mâinile de două ori. Apoi încă o dată.
M-am așezat pe marginea patului și am început să leg lucrurile.
Insistența lui. Tonul prea ferm.
Faptul că nu voia altă rochie.
Faptul că plecase exact în ziua aceea.
Mi-am amintit de tatăl meu. De felul în care mă privea în vis. Fără panică. Doar cu o