”Noaptea în care tatăl meu m.ort mi-a spus: „Să nu îmbraci rochia pe care ți-a cumpărat-o soțul tău”

rău. Foarte rău.

Atunci am știut.

Nu era paranoia.

Nu era imaginație.

Era intenție.

Seara, când Marius s-a întors acasă, eu stăteam calmă la masă, cu o altă rochie pe mine. Una veche. Simplă.

— Unde e rochia? a întrebat, prea repede.

— N-am mai simțit-o potrivită, am spus. — Am ales alta.

A zâmbit forțat.

— Ți-am spus că trebuie s-o porți pe aia.

— Știu, am răspuns. — Și tatăl meu mi-a spus ceva.

A încremenit.

Doar o fracțiune de secundă. Dar am văzut.

— Care tată? a întrebat.

— Cel mort, am spus calm. — Și