cine este.
În noaptea aceea aproape că n-am dormit.
Scaunul acela gol îmi apărea mereu în minte.
A doua zi, la ora zece, a sunat cineva la ușă.
Nu era Carmen.
Era Sergio.
Stătea pe palier singur.
Avea cearcăne și ținea ceva în mână.
Cartonașul.
Cel din fotografie.
— Bunico…
Nu l-am invitat imediat înăuntru.
— Mama mi-a spus că ai văzut fotografia.
— Am văzut-o.
A întins cartonașul spre mine.
— L-am păstrat.
Nu l-am luat.
— De ce?
Și atunci nepotul meu a început să plângă.
Nu îl mai văzusem plângând de când