A ridicat încet mâna, într-un rămas-bun pe care nu l-am rostit niciunul.
I-am răspuns la fel.
Apoi am plecat.
Nu m-am uitat înapoi.
Seara, acasă, am întins din nou harta pe masă. Am privit orașele marcate, drumurile pe care le parcursesem, locurile în care mă pierdusem și cele în care mă regăsisem.
Lângă Paris, am desenat o inimă mică.
Nu pentru că voiam să mă întorc la trecut.
Ci pentru că, în sfârșit, înțelegeam că o viață nu se măsoară doar în alegerile făcute sau ratate. Viața este o simfonie