el. Între ei zâmbea o femeie brunetă, cu geanta cumpărată probabil cu zece minute înainte.
Am derulat.
„Doamnă Célia, sunteți soacra visurilor mele”, scrisese Larissa.
„În sfârșit, fiul meu a ales o femeie care știe să fie femeie”, răspunsese Célia.
Apoi am găsit înregistrarea audio.
Vocea Larissei era veselă.
— Nu-mi vine să cred că mă răsfeți așa. Zbor la clasa business, hotel cu vedere la mare, ceas, geantă… Mă tratezi ca pe o regină.
Célia a râs.
— Așa meriți. Nu ca femeia aceea acră care vorbește numai despre facturi.
În