Mi-am găsit noile vecine, două fetițe gemene, ascunse în tomberonul meu gol

săptămâni, cineva mi-a sunat la poartă.

Era mama lor.

Părea obosită, dar era în picioare.

Ținea câte o fetiță de fiecare mână.

— Nu știu dacă vă mai amintiți de noi, a spus.

Am rămas cu gura întredeschisă.

— Cum să nu?

Mara mi-a zâmbit.

De data aceasta chiar a zâmbit.

Mama lor a început să-mi mulțumească, dar s-a oprit după primele cuvinte. I-au dat lacrimile.

— Fetele au fugit când au auzit că mă certam cu el, mi-a spus. Le învățasem că, dacă vreodată se simt în pericol, trebuie să iasă din