L-am ascultat.
Altădată, probabil, după zece minute aș fi cedat.
De data aceasta nu.
— Casa rămâne.
— Și mașina?
Întrebarea a venit atât de repede încât aproape am râs.
Mama avusese dreptate.
— Mașina ți-o cumperi din banii tăi, Ovidiu.
S-a uitat lung la mine.
— Nu te recunosc.
— Poate pentru că n-ai fost niciodată interesat să mă cunoști. Era suficient să fac ce spuneai tu.
A plecat în acea după-amiază furios.
Credeam că se va liniști.
Nu s-a întâmplat.
În săptămânile următoare am început să observ toate lucrurile pe care înainte le