scrisoarea.
— Și a mai lăsat ceva.
Privirea lui s-a oprit asupra plicului.
— Ce?
— Adevărul despre tine.
— Ce tot vorbești?
— Te-a auzit, Ovidiu.
Tăcere.
— Te-a auzit întrebând cât valorează terenul. Te-a auzit interesându-te de acte. Și te-a auzit spunând că nu contează ce vreau eu, pentru că „Elena face ce-i spun eu”.
A rămas nemișcat.
Apoi a încercat să râdă.
— Dumnezeule… Era doar o vorbă.
— Pentru tine, poate. Pentru mama a fost suficient cât să se teamă pentru mine.
— Acum o femeie moartă ne conduce căsnicia?
M-am uitat la el și,