Mama mea a schimbat numele fiului meu în fața altarului, iar când am ridicat vocea, zâmbetul ei a dispărut

ar fi fost mândru de el, a șoptit.

—Știu.

—Și de tine.

Am simțit că mi se pune un nod în gât.

—Nu știu dacă mai pot avea încredere în tine.

—Nu trebuie să ai acum.

A fost primul lucru sincer pe care îl spusese în acea zi.

Mama nu a mai venit la noi. A încercat să ne scrie, să ne trimită cadouri și chiar să lase la ușă o cutie cu lumânările pe care le comandase pentru botez. Le-am dus la biserică, fără să le deschid.

Câteva săptămâni