reproșurile mă făcuseră să vin tot mai rar.
— Știi ce s-a întâmplat, mamă? Cu cât îmi reproșai mai mult că nu vin, cu atât îmi era mai greu să vin.
A început să plângă.
— Știu.
Tata ne asculta.
— Suntem o familie de proști, a spus la un moment dat.
M-am uitat la el.
A zâmbit slab.
— Ne iubim și ne purtăm de parcă ne deranjăm unii pe alții.
Mihai a pufnit scurt.
— Măcar la asta suntem uniți.
Am râs.
Nu pentru că era ceva amuzant.
Probabil pentru că, dacă nu