Mama m-a întâmpinat după cinci luni cu: “Ai găsit și tu timp să vii pe la noi?” Am înghițit reproșurile până când am întrebat unde este tata — iar răspunsul ei m-a făcut să înțeleg că familia mea îmi ascundea ceva mult mai grav decât supărarea lor.

mea se măsura în kilometrii dintre București și casa părinților.

Nu se măsurase niciodată în kilometri.

Se măsurase în toate lucrurile pe care ne fusese prea greu să ni le spunem.

Mama nu știuse să spună “mi-e dor de tine”, așa că spusese “ai uitat de noi”.

Mihai nu știuse să spună “mi-e greu singur”, așa că spusese “tu ai plecat”.

Eu nu știusem să spun “mă doare să vin acasă și să mă simt judecată”, așa că venisem tot mai rar.

Iar tata crezuse că mă protejează ascunzându-mi cel