s-a auzit imediat vocea mamei:
— Aud!
Am râs amândoi.
Apoi tata a devenit serios.
— Elena…
— Da?
— Dacă tot ai venit, stai un pic.
— Stau.
A clătinat din cap.
— Nu asta spun.
M-a privit drept în ochi.
— Stai ca fiica mea. Nu ca musafir.
Atunci am început să plâng.
M-am aplecat și l-am îmbrățișat cu grijă.
— Mi-a fost dor de tine, tată.
— Știu.
— Nu. Nu cred că știai.
M-a strâns puțin mai tare.
— Atunci spune-mi mai des.
Am rămas câteva zile.
Nu mi-am mutat viața înapoi în sat și nici nu