lângă care altădată aș fi trecut grăbită.
Într-o zi, o femeie în vârstă mi-a strâns mâna și mi-a spus:
— Nu contează doar că ne aduceți mâncare. Contează că vă opriți și ne întrebați cum ne simțim.
Atunci am înțeles ce încercase mama să mă învețe toată viața.
Nu mesele schimbaseră destinul lui Victor.
Ci faptul că, timp de douăzeci de ani, cineva refuzase să-l lase să creadă că nu mai valorează nimic.
Iar dintre toate moștenirile pe care mi le putea lăsa, aceea era, fără îndoială, cea mai prețioasă.
Această