Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

în mijlocul drumului. Ne așteaptă ai tăi.

Ileana s-a aplecat, cu greutate, și a apucat iar lemnele.

— Nu-ți cer nimic, mi-a spus mie, nu ei. Să fie clar. Mă descurc. Mă ajută Moș Toader cu lemnele, mă vede moașa. N-am venit eu la tine acum. Tu ai oprit.

A pornit spre poartă, cu brațul acela de vreascuri, cu spatele acela mic și îndârjit, și fiecare pas al ei mi se înfigea în piept ca un cui.

Două vizite despre care nu știusem nimic

Am rămas în mijlocul drumului, între mașină