Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

Andrei, unde te duci?

Ileana m-a auzit. S-a întors de tot spre mine, cu brațul acela de lemne încă strâns la piept. Nu s-a speriat. Nu s-a bucurat. M-a privit așa cum privești pe cineva pe care l-ai așteptat mult și care a venit prea târziu.

— Andrei, a spus doar.

Mirosea a lemn proaspăt tăiat, a rumeguș. O mână și-o ținea sub burtă, cum își țin femeile grele, ca și cum ar duce ceva ce n-au voie să scape. Avea o oboseală în privire care nu era ură. Era mai