Andrei, unde te duci?
Ileana m-a auzit. S-a întors de tot spre mine, cu brațul acela de lemne încă strâns la piept. Nu s-a speriat. Nu s-a bucurat. M-a privit așa cum privești pe cineva pe care l-ai așteptat mult și care a venit prea târziu.
— Andrei, a spus doar.
Mirosea a lemn proaspăt tăiat, a rumeguș. O mână și-o ținea sub burtă, cum își țin femeile grele, ca și cum ar duce ceva ce n-au voie să scape. Avea o oboseală în privire care nu era ură. Era mai