Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

a urmat

M-am întors în tindă. Ileana era tot pe scaun, dar se ridicase puțin, ținându-se de spătar, ascultase totul prin geamul deschis.

— De ce ai făcut asta? m-a întrebat. Nu ți-am cerut.

— Știu că nu mi-ai cerut, am spus. De-aia rămân.

Nu s-a aruncat în brațele mele. Nu era genul. A dat doar din cap, încet, ca și cum ar fi cântărit ceva greu. Apoi a spus:

— Nu te iert azi. Să știi. Nu se iartă în 10 minute 8 luni.

— Nici nu-ți cer să mă ierți azi, am