a urmat
M-am întors în tindă. Ileana era tot pe scaun, dar se ridicase puțin, ținându-se de spătar, ascultase totul prin geamul deschis.
— De ce ai făcut asta? m-a întrebat. Nu ți-am cerut.
— Știu că nu mi-ai cerut, am spus. De-aia rămân.
Nu s-a aruncat în brațele mele. Nu era genul. A dat doar din cap, încet, ca și cum ar fi cântărit ceva greu. Apoi a spus:
— Nu te iert azi. Să știi. Nu se iartă în 10 minute 8 luni.
— Nici nu-ți cer să mă ierți azi, am