Mă întorceam în satul copilăriei cu logodnica mea, să anunțăm nunta, când am văzut-o la marginea drumului: Ileana, cu care fusesem 3 ani, aducând un braț de lemne cu burta la gură…

îți vine.

Am rămas mut. Afară, Raluca claxona scurt, nervos, o dată, de două ori.

Pe cine am lăsat lângă mașină

Am ieșit în curte. Raluca stătea rezemată de portieră, cu brațele încrucișate.

— Gata? a întrebat. Ai jucat rolul bărbatului responsabil, te-ai simțit bine, hai să mergem. Ne așteaptă maică-ta cu masa.

Am privit-o. Femeia „potrivită”. Așa mă gândisem la ea 8 luni. Potrivită pentru planurile mele, pentru apartamentul de la oraș, pentru pozele de la nuntă. O femeie care nu mă întreba niciodată prea multe și nu-mi cerea niciodată