M-au aruncat în arest și mă înjurau prin ușă, spuneu că-s o nimeni prinsă beată la volan — nu știau că peste o oră aveau să bâlbâie „să trăiți” în fața mea…

cu palmele crăpate și cu salopeta unsă. Când am luat examenul și am plecat de-acasă, m-a prins de umeri în gară și mi-a zis un singur lucru:

— Fata mea, orice-ai ajunge, să nu uiți niciodată de unde ai plecat. Și să nu te faci tu aia care calcă omul mic în picioare doar pentru că poate.

L-am îngropat acum 5 ani. Dar în noaptea aia, pe băncuța aia de beton, cu buza spartă, îl auzeam de parcă stătea lângă mine.

Prin ușă, băieții lui Vlad încă râdeau.

— Aia din nouă?