M-au aruncat în arest și mă înjurau prin ușă, spuneu că-s o nimeni prinsă beată la volan — nu știau că peste o oră aveau să bâlbâie „să trăiți” în fața mea…

vreau să văd. Vreau să văd cum se poartă un om cu uniformă și cu putere atunci când în fața lui e un nimeni. O femeie în trening, fără nume, fără spate, fără telefon la care să dea cuiva.

Am tăcut. Și tăcerea mea l-a înfuriat mai tare decât orice.

M-a înșfăcat de braț. Când m-am tras instinctiv, m-a lovit peste gură. Am simțit sarea sângelui pe limbă. Apoi mi-au răsucit mâinile la spate, iar el le-a spus subalternilor, tare, ca să-l aud:

— Scrieți acolo ultraj. S-a opus, m-a împins.