M-au aruncat în arest și mă înjurau prin ușă, spuneu că-s o nimeni prinsă beată la volan — nu știau că peste o oră aveau să bâlbâie „să trăiți” în fața mea…

niciun motiv. I-am cerut numărul de pe legitimație. Am zis doar că e dreptul meu să-l știu.

Nu i-a plăcut.

— A, deci știm legea, da? a zis, și s-a apropiat. Ia zi, ce ești tu, avocată? Judecătoare? a râs. Toate se cred cineva până ajung aici.

Puteam să-i spun. Aveam în geantă, pe bancheta din spate, o legitimație în fața căreia ar fi înghețat. Un singur cuvânt și seara lua altă întorsătură.

Dar n-am spus nimic.

Pentru că, în secunda aia, m-am uitat la el și mi-am dat seama că