M-au aruncat în arest și mă înjurau prin ușă, spuneu că-s o nimeni prinsă beată la volan — nu știau că peste o oră aveau să bâlbâie „să trăiți” în fața mea…

faci tu aia care calcă omul mic în picioare doar pentru că poate.” Toată viața mă temusem că, urcând scaun după scaun, o să uit de unde am plecat. În noaptea aia, pe băncuța de beton, am aflat că nu uitasem. Că, dacă mă puneai în trening și fără nume, rămâneam tot fata lăcătușului din Bârlad.

Și că treningul acela, care pentru comisarul Vlad însemnase „un nimeni”, fusese, de fapt, singurul lucru care spunea adevărul despre mine.

Voi ați pățit vreodată să fiți tratați ca un nimeni de cineva doar