toți până ne-au dat lacrimile.
Vasile s-a stins acum 6 ani. L-a lăsat inima, într-o dimineață de noiembrie, pe când tăia lemne în curte. Am rămas cu casa goală și cu tăcerea lui pe care o purtasem 29 de ani.
La înmormântare, când s-au strâns toți, oamenii din sat se uitau și numărau: patru copii, toți patru veniți, toți patru plângând la căpătâiul lui de parcă i-ar fi fost tuturor tată bun de sânge. Nimeni, dar chiar nimeni, n-ar fi putut arăta cu degetul care e „al ei” și care „