noastră.
Emilia stătea pe canapea și desena fără să zâmbească.
— Până când noi vom considera că este sigur.
Și a închis.
Următoarele săptămâni au fost mai grele decât mă așteptasem.
Emilia refuza să zâmbească în fotografii.
La școală își ținea mâna în dreptul gurii când vorbea.
Într-o dimineață mi-a cerut să nu-i mai fac codițe pentru că „oricum fața ei arată ciudat”.
Atunci am înțeles că rănile cele mai adânci nu erau în gingii.
Am început să lucrăm cu ea, cu multă răbdare, ca să desfacem fiecare propoziție pe care