găsească mamei lui o scuză.
— Ai scos șase dinți din gura copilului meu fără să ne întrebi.
— Sunt bunica ei!
— Exact. Bunica. Nu părintele ei și nu medicul ei.
Mariana a început să plângă.
A spus că eu îl întorsesem împotriva familiei.
Că după tot ce sacrificase pentru el nu merita asemenea umilință.
Că Emilia avea să-i mulțumească într-o zi.
Andrei a ascultat-o câteva secunde.
Apoi a spus:
— Nu vei mai rămâne singură cu Emilia.
Plânsul s-a oprit instantaneu.
— Poftim?
— Ai auzit.
— Pentru cât timp?
Andrei s-a uitat la fiica