reluat ritmul: ceaiul de dimineață, plimbările, pașii veseli ai fetiței vecinei pe scară. Uneori mă surprindeam așteptând un apel, apoi îmi aminteam că nu mai trebuia să aștept.
Într-o seară, am mers la mare — acolo unde fusese cândva casa noastră. Terenul era acum vândut, dar țărmul rămăsese. Vântul îmi trăgea de pardesiu, iar valurile loveau pietrele.
Am stat mult acolo, până s-a înserat, până când o stea obosită s-a arătat la orizont. Am scos din geantă scrisoarea lui Tomas și am recitit:
„Iubirea nu este ceea ce iei, ci ceea