M-am dus să-i cer ajutorul fostului meu soț, medic

parc, Ștefan s-a apropiat de mine.

— Mami?

— Da?

— Pot să te întreb ceva?

— Sigur.

S-a uitat spre Alexandru, care îl aștepta lângă leagăne.

— El este tatăl meu, nu-i așa?

Am simțit un nod în gât.

— Da.

Ștefan a zâmbit.

Pur și simplu a zâmbit.

— Credeam eu.

Apoi a fugit spre el.

Alexandru l-a ridicat în brațe, iar băiețelul a izbucnit în râs.

Privindu-i, am înțeles ceva important.

Uneori adevărul apare prea târziu.

Dar nu atât de târziu încât să nu mai poată schimba un destin.

Iar pentru Ștefan, adevărul nu