petrecuse toate acele nopți operând.
Uneori rămăsese în spital pentru investigații.
Alteori pentru tratament.
Iar zilele în care venea acasă distrus nu erau întotdeauna rezultatul gărzilor.
— Șase luni? am șoptit.
Arnold dădu din cap.
— De ce nu mi-a spus?
— Trebuie să-l întrebi pe el.
— Dar tu știai.
Arnold și-a coborât privirea.
— Da.
— Asistentele știau.
— Câțiva dintre noi.
Atunci m-a lovit partea cea mai dureroasă.
În timp ce eu îi spuneam fiicei noastre că tati salva oameni, colegii lui știau că Bogdan devenise unul dintre pacienții pe care încerca să-i salveze